Biserica – Parohia Sfantul Ioan Botezătorul Strasbourg

aprilie 2024
L	Ma	Mi	J	V	S	D
1	2	3	4	5	6	7
8	9	10	11	12	13	14
15	16	17	18	19	20	21
22	23	24	25	26	27	28
29	30

Parohia ortodoxă româna „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg

Adresa : 14 rue Sainte Elisabeth – 67000 Strasbourg

Apartenenţa canonică : PATRIARHIA ROMANA, MITROPOLIA ORTODOXA ROMÂNA PENTRU EUROPA OCCIDENTALA SI MERIDIONALA

Localizarea bisericii

Biserica parohiei ortodoxe române din Strasbourg

Congregaţia „Marie Réparatrice”

– Scurt istoric –

Incepând cu data de 10 decembrie 2006, Parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul” din Strasbourg îşi desfăşoară activitatea liturgică şi pastoral-didactică într-o frumoasă biserică, pe care locuitorii oraşului o cunosc sub denumirea de „Eglise des Sœurs de Marie Réparatrice”. Intr-adevăr, lăcaşul a servit mai întâi de biserică de congregaţie, iar după reducerea numărului maicilor catolice, ea a fost încredinţată spre folosinţă neîntreruptă parohiei române.

Congregaţia „Marie Réparatrice” din Strasbourg a fost înfiinţată în anul 1857 de baroneasa belgiană Emilie de Hooghvorst (1818 – 1878), descendentă din ilustra familie a conţilor de Oultremont. Rămânând văduvă în anul 1847, la numai 28 de ani, cu patru copii, ea şi-a impus drept misiune să fondeze această congregaţie religioasă şi a împărtăşit proiectul său mai multor episcopi. Singurul care l-a primit cu bunăvoinţă a fost episcopul André Raess din Strasbourg, care a ocrotit noua înfăptuire de-a lungul întregii sale păstoriri. După o perioadă de noviciat petrecută în Capitala Alsaciei, unde se mutase împreună cu copiii săi, Emilia a primit haina monahală din partea aceluiaşi episcop, pe data de 1 mai 1857. In anul următor, în ziua de 2 mai 1858, Mgr Raess a prezidat şi ceremonia pronunţarii votului ei monastic. La rândul lor, două dintre fiicele Emiliei au devenit călugăriţe şi membre ale congregaţiei. Odată parcurse etapele indispensabile în evoluţia unei călugăriţe catolice, singura preocupare a Emiliei de Hooghvorst, devenită maica Maria, a fost aceea de a construi o biserică pentru congregaţia întemeiată, iar dorinţa i-a fost împlinită nu după mult timp. Sfinţirea bisericii a avut loc pe data de 8 decembrie 1862. După consolidarea aşezământului din Strasbourg, maica Maria a mers la Roma şi a înfiinţat şi acolo o mânăstire. Ulterior, congregaţia s-a bucurat de o protecţie deosebită din partea Sfântului Scaun, ceea ce a avut drept urmare înmulţirea numărului filialelor, ajungând la câteva sute în răstimp de două decenii şi stabilindu-şi sedii în toată lumea.

Biserica din Strasbourg a fost zidită pe un teren donat Bisericii catolice de regina Elisabeta a Ungariei (1207 – 1231), în timpul unui pelerinaj la Mânăstirea Sainte Odile din Alsacia (1226), cu scopul de a statornici aici un aşezământ monastic. Din acest motiv, strada alăturată – Sainte-Elisabeth – poartă şi astăzi numele nefericitei regine, care a avut un trist destin şi a fost canonizată la scurtă vreme după moarte.

Construită în stil gotic şi în formă de cruce – apropiindu-se oarecum de stilul ortodox – capela are lungimea de 27 m, lăţimea de 8,5 m şi înălţimea de 15 m. In timpul celui de al Doilea război mondial, ea a suferit avarii de pe urma bombardamentelor, dar a fost reparată în anii următori. Dispune de vitralii de o rară frumuseţe şi de o orgă Silbermann (care nu a mai fost folosită de multă vreme). Acustica este excelentă, motiv pentru care multe grupuri corale doresc să-şi prezinte aici concertele lor.

După diminuarea numărului maicilor catolice – în a doua jumătate a secolului al XX-lea – întreţinerea şi încălzirea bisericii nu s-au mai justificat. Cele câteva călugăriţe care au rămas şi-au amenajat o capelă separată la intrare, astfel încât biserica a fost un timp închiriată asociaţiei studenţilor în medicină din Strasbourg, iar în cele din urmă abandonată. Necesitând lucrări de reparaţii şi de securizare extrem de costisitoare– refacerea încălzirii, înlocuirea întregii instalaţii electrice, crearea unor noi ieşiri de urgenţă, înlocuirea parchetului si zugrăvirea pereţilor – nimeni nu s-a mai încumetat să o redeschidă timp de câteva decenii. In plus, fiind vorba de „biserica-mamă”, Congregaţia s-a opus cu îndârjire oricărui proiect de înstrăinare sau dezafectare.

La sfârşitul anului 2006, prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei catolice din Strasbourg şi cu acordul maicilor, capela a fost pusă la dispoziţia comunităţii ortodoxe române, cu condiţia ca aceasta din urmă să efectueze pe cheltuiala ei lucrările menţionate şi să aducă lăcaşul în acord cu normele europene de securitate. Prin contribuţia şi cu munca jertfelnică a enoriaşilor, la care s-a adăugat un ajutor primit din partea Departamentului pentru Relatiile cu Românii de Pretutindeni, biserica a fost reabilitată pe parcursul ultimilor ani şi înzestrată cu tot inventarul ortodox necesar : catapeteasmă, icoane, sfinte vase, veşminte, cărţi etc. Sălile anexe au fost şi ele refăcute, servind astăzi drept bibliotecă, săli de curs pentru şcoala parohială, conferinţe, seri româneşti şi reuniuni.

Pe data de 11 aprilie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat Comunitatea românească din Strasbourg şi, însoţit de un sobor de ierarhi – printre care Inaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale şi Inaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos – a sfinţit catapeteasma şi paraclisul ″Sfântul Ioan Valahul″ – nou amenajat într-o anexă a bisericii – şi a binecuvântat sălile parohiale.

In afara slujbelor săptămânale (vineri, sâmbătă, duminică şi la sărbătorile mari), parohia organizează aici activităţi culturale (conferinţe, expoziţii, concerte, mese rotunde, întâlniri ecumenice etc.) şi a deschis o şcoală de educaţie catehetică, limbă, istorie şi geografie română, la care sunt înscrişi elevii parohiei. Ea sprijină Asociaţia studenţilor români din Strasbourg şi conlucrează cu toate celelalte parohii ortodoxe din oraş şi din regiune.