„Învierea Domnului, pe care o retrăim în fiecare an ca eveniment unic, a fost asociată întotdeauna cu lumina. De aceea, Paştele este sărbătoarea luminii, iar în perioada ce urmează, până la Înălţare, se vorbeşte tot mai mult despre lumina necreată ce izvorăşte din mormântul lui Hristos. Suntem chemaţi să primim lumină şi suntem îndemnaţi să prăznuim această sărbătoare a luminii, făcându-ne în acelaşi timp purtători de lumină.
În noaptea de Paşti, credincioşii ortodocşi, potrivit tradiţiei statornicite de veacuri, se adună în lăcaşurile de închinare, purtând în mâini lumânări, şi aşteaptă tăcuţi ca ceasornicul care măsoară timpul curgător spre veşnicie să marcheze miezul nopţii.
Momentul cel mai aşteptat este cel în care preotul slujitor, după ce aprinde lumânarea sa din candela nestinsă ce se află pe Sfânta Masă – simbol al mormântului lui Hristos – iese în faţa Sfântului Altar şi străpunge întunericul din biserica înţesată de credincioşi zicând: „Veniţi de luaţi lumina!” Credincioşii, rând pe rând, aprind făcliile lor din cea a preotului, apoi unii de la alţii, încât, după câteva minute, o mare de lumină inundă întreg sfântul lăcaş, risipind întunericul, iar feţele tuturor se scaldă în lumina suavă a lumânării pascale. În melosul cântării „Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”, clerul şi credincioşii proclmă Învierea Domnului”.
