Noi mărturii despre calvarul prizonierilor de război români din Alsacia-Lorena, în Primul război mondial : Monumentul de la Belval, Vosgi
Este suficient să deschidem cartea de istorie ca să ne dăm seama cât de multe pagini îi lipsesc ! Unele dintre ele nu s-au scris pur şi simplu, altele au fost acoperite de zgura timpului şi nu putine au fost smulse de ignoranţa şi răutatea omenească…
Din fericire, solidaritatea şi bunătatea dezinteresată nu lipsesc nici ele cu totul dintre oameni. Aşa se face că trăim uneori – rareori ! – momente din acelea pe care am dori să le imortalizăm în granit, întrucât intuiţia ne şopteşte că ele rescriu o pagină de istorie dintr-un capitol ce părea cu desăvârşire ferecat. Ne-a fost dat să trăim un astfel de moment în ziua de duminică 12 iulie 2015, când, graţie semnalării venite din partea doamnei Pia Guthardt-Douida, enoriaşă a parohiei noastre, ne-am deplasat în grup mic într-un loc greu accesibil din Vosgii Franţei, la vreo 100 km distanţă de Strasbourg, lângă un sat de munte numit Belval, pe locul pătimirii si al morţii unora din prizonierii de război români din Primul război mondial, loc cu totul necunoscut noua românilor pâna acum. Intr-adevăr, făcând parte din clubul local al amatorilor de drumetie („le club des randonneurs„), doamna Pia a descoperit într-o zi, la marginea unui drumeag de pădure, un panou minuscul care indica „vers le Monument des Roumains” (Către Monumentul Românilor”). Nu numai că ne-a semnalat existenţa acestui monument, dar s-a şi pregătit cu multă delicateţe pentru prima noastră vizită, aducând jerbă de flori şi buchete tricolore şi menajând surpriza până în utlima clipă!
După ce am mers un timp prin locuri neumblate şi năpădite de vegetaţie, am descoperit într-un luminiş un mic mausoleu solitar, construit din piatră, înalt de vreo 4 metri şi surplombat de o cruce. Cele două inscripţii care fuseseră montate pe munument, probabil pe placă de cupru, au dispărut cu timpul şi nimeni nu mai ştie astăzi ce conţineau. Doar o stelă de granit, de vreun metru înălţime, plasată alături, are înscrustată în limba germană inscripţia „în memoria locotenentului Franz Hoch, din Batalionul Landsturm Mendelheim, 25.05.1869 – 08.06.1916„.
Din primele informaţii, culese de la Primăria localităţii, am aflat că o parte din prizonierii de război români, transferaţi de germani în anul 1916 pe frontul din Alsacia-Lorena, au fost aduşi aici, la Belval, şi obligaţi să sape tranşee sau să efectueze munci grele în spatele liniilor de luptă (nu se cunoaşte încă numărul lor). Acestora le-a revenit, printre altele, sarcina de a defrişa parcela şi a amenaja un cimitir pentru militarii germani căzuţi sub gloanţe. In mijlocul cimitirului, prizonierii au erijat acest mic mausoleu, rămas în memoria localnicilor, după cum se vede, drept „Monumentul românilor„, singurul care mai dă astăzi mărturie – alături de stela amintită – că în locul respectiv, ascuns vederii şi acoperit de copaci, s-a petrecut cu un veac în urmă o dramă umană de proporţii. In anul 1935, osemintele germanilor au fost luate de aici şi stărmutate în altă parte, probabil la Senones, dar nu şi monumentul, ceea ce explică configuraţia actuală insolită a locului.
(Cimitirul german din Belval în 1916, fotografie de epocă din colecţia d-lui Hubert BOPP din Senones. Aparent, „Monumentul Românilor” nu fusese incă ridicat)
Aflându-mă pe aceste meleaguri de mai bine de 30 de ani şi cunoscând soarta ce le-a fost rezervată prizonierilor români din Alsacia-Lorena în Primul război mondial, cei mai mulţi dintre ei morţi din cauza tratamentelor inumane, a frigului şi a înfometării, m-am întrebat, fireşte, ce s-a întâmplat cu cei de la Belval. Au fost transferaţi în alte părţi după terminarea lucrărilor sau au pierit, ca şi fraţii lor din Soultzmatt ori Dieuze, de epuizare, foame şi frig? Si unde vor fi fost ei înmormântaţi ? Se ştie că germanii îi dispreţuiau şi nu îngăduiau să fie înhumaţi alături de ai lor. Este, deci, de presupus că aici doar au muncit, dar când au murit au fost duşi în cel mai apropiat cimitir comunal, aşa cum se proceda îndeobşte cu prizonierii.
Hotărâţi să întreprindem pe viitor cercetări în arhivele de specialitate, am mai zăbovit preţ de câteva clipe lângă monument, am săvârşit o slujbă de pomenire – nu ne îndoim că a fost prima după aproape 100 de ani ! – şi, la îndemnul aceleeaşi inimoase enoriaşe, am purces să vizităm impresionanta Necropolă militară din oraşul vecin, Senones.
Aici ne aştepta o nouă supririză : printre cele mai bine de două mii de cruci consacrate militarilor francezi, germani, polonezi şi de alte origini căzuţi în luptele din Vosgi, 11 menţionează nume româneşti. Le-am notat : CIOBANU Vasile, GHEORGHE Servin (Severin ?), GHEORGHSE (probabil GHEORGHE) Janisin, BIVOLU Dumitrache, GARBEA Stefan, BOGHEAN Gheorghe, ANTON Gheorghe, MARIN Ubrich (probabil Aurică), VOICU Jom (probabil Ion), JOCU Ghiorghi şi NOLESCU Coslachi (probabil Costachi). Primii doi erau fără îndoială ofiţeri, întrucât li se dă şi regimentul din care proveneau (R.I. 54 Român), în timp ce pentru ceilalţi nu se face decât precizarea „soldat român mort pentru Franţa„.
Nu cumva aceştia erau – în totalitate sau în parte – cei care au muncit în 1916–1917 la amenajarea cimitirului militar german din pădurea vecină Belval? Pentru mine nu există nicio îndoilală, mai ales că, după câte am aflat, Necropola militară de la Senones a fost amenajată în anul 1920, regrupând într-un singur loc corpurile celor căzuţi în luptele din preajmă şi înmormântaţi iniţial, după cum am precizat, prin cimitirele comunale cele mai apropiate. Voi reveni cu completări, se înţelege.
Am săvârşit şi aici rugăciune de pomenire, am depus câte un mic buchet tricolor la picioarele fiecărei cruci (îi multumim doameni Pia şi pentru acest gest delicat) şi am decis să adăugăm Belval – Senones pe lista viitoarelor noastre pelerinaje la Cimitirele militare din Franţa, care adăpostesc oseminte ale eroilor români, alături de cele de la Soultzmatt, Haguenau şi Dieuze.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe fraţii noştri căzuţi la datorie departe de pământul strămoşilor!
Pr. Vasile Iorgulescu
Link – articol în ziarul Lumina al Patriarhiei Române : http://ziarullumina.ro/monumentul-romanilor-din-vosgii-frantei-103719.html
